
Povestea Maresei, a celei care detinea domeniul Poeni in secolul al XIX-lea, nu le este foarte straina celor care mergeau pe vremuri in tabara din Muntii Poiana Rusca. Intrebarile apareau, de obicei, imediat dupa ce se zarea cripta, aflata si azi la numai cateva sute de metri de drumul principal spre Poieni Strambu. Acolo isi duce somnul de veci Bogdanovich Ferencz, fiul Maresei (cuvant provenit din „Maria Sa”, dupa cum o strigau satenii), victima a unui duel. La scurt timp dupa moartea lui, Mareasa a disparut de pe fata pamantului, lasandu-si toate proprietatile de la Poieni de izbeliste. Si cam asta e povestea pe care am auzit-o cu totii. Desi am incercat mereu sa aflam mai multe informatii, abia anul acesta am reusit sa completam povestea si sa aflam ce s-a intamplat, de fapt, cu Mareasa”, scriu cei de la www.prinbanat.ro
A pastrat domeniul dupa divortul de sot Mai aflam ca Leopoldina s-a casatorit cu capitanul sarb Vilibald Bogdanovich, proprietar al mai multor domenii, printre care si Poieni Strambu, si cu 28 de ani mai in varsta decat ea. “Impreuna au avut un baiat, pe Ferencz, nascut in 1863. Dupa cinci ani de casnicie, ea a intentat divort, pe motiv de infidelitate, iar judecatorii au decis sa-i revina domeniul de la Poieni. Cativa ani mai tarziu, Vilibald moare, Ferencz devine mostenitor si Leopoldina administrator direct al intregii averi. Leopoldina se recasatoreste cu cumnatul lui Otto von Bismarck, Karl von der Osten-Plathe. Se muta cu proaspatul ei sot si cu Ferencz intr-un palat din Nürnberg. Karl moare la scurt timp dupa aceea si Leopoldina incepe sa frecventeze saloanele palatelor nobiliare din Budapesta, devenind o femeie foarte influenta in Imperiu, cunoscuta astfel pana peste ocean”, mai aflam de pe site-ul www.prinbanat.ro
Cripta sapata in stanca Ferencz a fost inmormantat intr-o cripta provizorie, in Budapesta. Cateva luni mai tarziu, in anul 1881, a fost adus la Poieni. Pentru inmormantarea lui Ferencz, Mareasa, sprijinita si de rudele Stojanovits din Banat, a construit o cripta maiestuoasa, sapata in stanca si formata din doua incaperi. “Sicriul din cristal a fost pus la vedere in prima incapere si in pamantul de la intrarea in cripta a fost ingropat Lord, cainele Maresei. La numai un an de zile de la inmormantare, sicriul a fost jefuit si cadavrul scos si aruncat in raul Bega. De suparare, Mareasa a pus corpul baiatului inapoi in sicriu si l-a mutat in ultima incapere, a zidit un perete si a comandat o poarta din fier forjat, cu care a inchis cripta. Dupa acest episod, contesa nu s-a mai intors niciodata la Poieni”, mai scrie www.prinbanat.ro
Legenda spune ca locul in care baiatul isi petrecea majoritatea timpului era tocmai pe stanca in care se afla astazi cripta. Inainte de duel, el i-ar fi cerut mamei sale ca, in cazul in care va muri, sa fie ingropat in acest loc. Peretii criptei au fost dinamitati Peretii criptei au fost dinamitati de nenumarate ori fara succes, pana in anii ’80. Atunci l-au scos pe Ferencz afara din sicriu si l-au asezat pe jos, peste un cearceaf. “Cei care au asistat isi amintesc ca baiatul arata intact, de parca ar fi murit inainte cu o zi, nu cu 100 de ani in urma. Apoi au bagat cadavrul inapoi in cripta si au zidit peretele din nou. Tot atunci i-au facut si poze, dar n-au reusit niciodata sa le developeze, din cauza ca au scos filmul la lumina si cadrele s-au distrus pe loc. Vandalizarea repetata a criptei a continuat si dupa anii ’80. Astazi exista gauri in zid, prin care se pot vedea ramasitele lui Ferencz, iar poarta a fost furata si vanduta la fier vechi”, scrie prinbanat.ro. Contesa si-a trait ultimii ani in Budapesta, iar in anul 1906 a vandut proprietatile de la Poieni cu 4-5 milioane de coroane catre Societatea Miniera de Stat.
Poze vechi de arhiva cu Mareasa


Sursa pagina: https://prinbanat.ro/povestea-maresei-din-poieni/ si https://adevarul.ro/locale/timisoara/secretele-criptei-poieni-strambu-dinamitata-anii-80-Inauntru-isi-mormantul-fiul-contese-ingropat-intr-un-sicriu-cristal-1_561fcb89f5eaafab2cb1898a/index.html